Primul medic oficial din Râmnic a fost Adam Ulrich, numit în calitate de chirurg în anul 1792 de către Episcopul Filaret al Râmnicului. O rețetă a acestui medic pomenea: "să se cerceteze în grădinile Sibiului sau în grădina Brokantal de niște poame ce le zice ananas, să se cumpere două poame și să se trimită pentru dumneaei Doamna lui Iancu Caragea, bivel-postelnicul, care din nașterea unui cocon se află lăuză".
In anul 1832, prin Ordinul 6499/1832 al Departamentului Dinlăuntru, s-a hotărât înființarea unui spital, in casa aparținând lui Ghiță Iopivale "... in care se vor aduna femeile publice si după căutare sa fie oprite cele bolnave si sa fie doftoricite in patru-cinci săptămâni".
In același an apar primele circumscripții sanitare, dar din cauza lipsei de medici funcționarea lor devine posibila abia in 1848, când circumscripțiile sanitare au fost grefate pe structura plasilor si a plaiurilor.
Tot la Râmnic au fost organizate si spitale ale armatelor străine de ocupație, pentru militarii bolnavi sau răniți. Astfel in anul 1849, a fost înființat un spital de către armata rusa, care după patru luni a fost mutat la București, dar si un altul pentru militarii turci. In clădirile schitului Troianu, tot in anul 1849 s-a organizat un spital pentru 200 de soldați austrieci suspecți a fi bolnavi de holera.
In anul 1870 a fost înființat spitalul rural din târgul Horezu, avândul ca medic pe dr. Gheorghe Sabin. Spitalul a funcționat in incinta mânăstirii, servind ca spital militar de campanie, in 1877. Același dr. Gheorghe Sabin, devenit mai târziu prefect al județului Vâlcea, a fost întemeietorul spitalelor din Sinești (1881) si Lădești (1896).
Spitalul din Râmnicu Vâlcea a funcționat in diferite clădiri improvizate pana in anul 1896 când a fost finalizata construcția clădirii in care actualmente funcționează secțiile ORL si Oftalmologie.
Directorul din acea vreme al spitalului a fost dr. Ioan Suciu, care si-a adus aportul la construirea acestei instituții sanitare si căruia, râmnicenii, ca recunoaștere a meritelor acestui slujitor al lui Esculap, i-au ridicat un bust chiar in curtea spitalului.
In 1939, la inițiativa medicului Petre Theodorini, originar din Drăgășani, "având strălucite studii la București si Paris", la Râmnicu-Vâlcea se înființează un spital de copii cu un număr 20 de paturi, acesta ajungând in anul 1948, la 50.
In 1972 se inaugurează sediul actualului Spitalului Județean de Urgenta - Vâlcea, având inițial un număr de 700 paturi, pe parcursul anilor, capacitatea extinzându-se, ajungând la 1750 de paturi si asistat de o policlinica moderna pentru acea perioada. Au fost create noi secții, cu profiluri noi ale paletei de competente: reanimare, fizioterapie si medicina fizica, recuperare, endocrinologie, cardiologie, psihiatrie, medicina interna, o secție de chirurgie cu specialități in traumatologie si urologie, boli infecțioase, deservite de un personal medical specializat si dotate cu aparatura si instrumentar avansat. S-a redus astfel fluxul bolnavilor spre marile centre medicale din tara.
Primele aspecte oficiale despre activitatea de prosectură și anatomie patologică apar cu data de 1 ianuarie 1960, când la Spitalul Municipal Rm. Vâlcea era încadrat autopsierul Niță Leonard. În mai 1960 s-a înființat Serviciul de Prosectură și Anatomie Patologică. În iunie 1973 s-a înființat oficial Laboratorul de Medicină Legală Vâlcea.
Serviciul a fost acreditat ISO 9001 în anul 2013.